Alfred Simonis, reales președinte PSD Timiș, discurs electrizant: “Mă încadrez la candidatura pentru Primărie și CJ”

Publicat: 30/09/2023, 16:33
Actualizat: 30/09/2023, 16:44

Partidul Social Democrat (PSD) Timiș și-a ales, sâmbătă, noua structură de conducere. Premierul Ciolacu a transmis că social-liberalii sunt pregătiți să câștige alegerile de anul viitor, iar Alfred Simonis a avut un discurs electrizant – spunând că se încadrează la candidatura pentru primărie și Consiliul Județean și îndreptând un deget acuzator către administrațiile de dreapta ale orașului. După ce a fost reales președintele PSD Timiș, Alfred Simonis a mulțumit conducerii și membrilor de partid pentru sprijinul primit.

La rândul său, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, și-a arătat dezamăgirea că județul Timiș a fost trecut la ”și alții”, iar PSD Timiș trebuie să câștige alegerile din anul 2024.

Alfred Simonis a fost reales din nou președinte al PSD Timiș și a declarat că, de 33 de ani, administrațiile de dreapta au dat Timișoara la o parte atunci când a fost vorba despre bani și investiții. Mai mult, acesta a precizat că este pregătit și că se încadrează pentru candidatura la Primăria Timișoarei și pentru Consiliul Județean.

”Fiind președintele PSD Timiș, evident, încadrez la candidatura pentru Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Daca măsurătorile vor arăta o altă personalitate are șanse mai mari decât mine, ne vom reorganiza”, a declarat Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, citat de opiniatimisoarei.ro.

Echipa de conducere PSD Timiș este compusă din Alfred Simonis – președinte PSD Timiș, Eugen Dogariu și Adrian Cionca prim-vicepreședinți, iar vicepreședinți sunt Anton Cristian, Bociu Sabin, Dobra Călin, Dobrean Murari Rovena Violeta Maria, Dumitraș Cornel, Gavriliță Bianca, Sorin ionescu, Lepădat Andra, Mateescu Ioan, Marcel Muia, Radu Adrian Pau, Pavel Teodor, Popovici Gabriela, Ritivoiu Mihai, Roșu Flavius, Rusu Raimond, Ștefănescu Ovidiu, Stoian Gheorghe Marius, Tiuch Cătălin, Țundrea Luminița și Vasiu Stoian.

”Până de curând, Timișoara nu se putea mândri cu niciun obiectiv major de investiții, din surse guvernamentale, în 33 de ani de democrație”

Alfred Simonis a mai declarat, de la tribună, că în anii `90 se putea vorbi despre Timișoara în termeni laudativi, nu mai că, pe măsura trecerii timpului, lucrurile

Dacă, în 1990, Timișoara a fost cel mai dezvoltat municipiu reședință de județ, trebuie să recunoaștem că astăzi nu mai putem spune același lucru. Până de curând, Timișoara nu se putea mândri cu niciun obiectiv major de investiții din surse guvernamentale în 33 de ani de democrație. Niciunul!

Zero proiecte cu finanțare guvernamentală. Am fost excluși de fiecare dată de la marile proiecte și asta a făcut să crească frustrarea. Timișoara nu cerea și nu cere mai mult decât i se cuvine, Timișoara are evident obligații față de țară, dar are și drepturi și ele trebuie cerute.

Bineînțeles că vina este a autorităților locale, dar și a guvernelor care s-au succedat. primari mediocrii, incompetenți, conflictuali, unii chiar narcisiști fără niciun fel de anvergură politică sau influență măcar în partidele lor au făcut ca Timișoara să poată fi ușor dată la o parte atunci când s-au împărțit banii, și asta s-a întâmplat exclusiv cu administrații de dreapta în 33 de ani”, a declarat Alfred Simonis, aplaudat la scenă deschisă.

Premierul Ciolacu a promis că vor fi deblocate fondurile și va fi finanțată construcția noului stadion din Timișoara

Președintele PSD Timiș s-a întâlnit și cu suporterii timișoreni înainte de conferința de alegeri a PSD Timiș, iar ulterior a declarat că premierul României a dat asigurări că vor fi deblocate fondurile și va fi finanțată construcția noului stadion.

”Ruinele” fostului stadion ”Dan Păltinișanu” vor fi demolate, iar apoi va fi construită o arenă modernă, multifuncțională.

Până astăzi aveam un mare of, stadonul Paltinișanu. Ne uitam la el la o ruină. Înainte de începerea acestei conferințe am avut o întâlnire cu membrii galeriilor, iar domnul prim-ministru s-a angajat deblocheze și finanțeze inceperea construcției stadionului Poli Timișoara. Veți vedea se vor face pași accelerați pentru demolarea ruinei și construcția noului stadion”, a spus deputatul de Timiș Alfred Simonis.

Sursa foto – opiniatimisoarei.ro


Citește și:

Brâncuşi la Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 | Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu, prezenți la eveniment

Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei: ”Relațiile comerciale dintre România și Germania au depășit anul trecut 40 miliarde de euro”

România și Canada, COLABORARE STRATEGICĂ pentru producția de apă grea și de izotopi medicali în România. Ministrul Energiei: ”Un pas semnificativ”

Dan Podaru (PNL S1) o acuză pe Clotilde Armand și cere o ANCHETĂ la Centrul Sf. Iosif: ”Copiii au acces la droguri”

EXCLUSIV | Nicușor Dan, acuzat că îl „hărțuiește” pe primarul Sectorul 2: „Vendetă, exces de putere, se crede iar pe cai mari!”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!